marți, 21 ianuarie 2014

Atacul sălbatic împotriva Bisericii şi a credinţei în general; Natura umană

Sunt mai bine de doi ani de când mă amăgesc că mă voi apuca şi eu de scris ceva pe blog. Atâta timp s-a scurs de când am înfiinţat cest blog şi nu am fost în stare să scriu nimic până acum decât o introducere. 
Aşadar, dacă toţi fraierii scriu blog-uri si îşi dau cu părerea, ce mai contează încă unul în plus?

La un moment dat am avut o revelaţie, o iluminare subită, ca o ieşire din umbră a conştiinţei. Eram un simplu profesor de limba engleză la o şcoală din comuna Popeşti, judeţul Vâlcea şi un eveniment nefericit care nu avea nici o relevanţă specială pentru mine a determinat sa mi se deschidă parcă ochii minţii spre o percepţie mai profundă a realităţilor lumii în care trăim viaţa aceasta plină de iluzii şi m-a determinat să mă implic mai mult, să trec la u nivel mai profund al relaţiilor cu ceilalţi. Mi s-a spus atunci sa stau în banca mea, să îmi văd de treaba mea, că nu pot schimba lumea, că sunt prea mic şi nesemnificativ. Este adevărat că nu voi schimba eu lumea, dar fiecare din noi facem parte din această lume şi dacă fiecare din noi schimbăm câte puţin şi facem ceea ce vrem să vedem schimbat în lume în jurul nostru, atunci nu mai suntem mici, dar nu putem schimba lumea decât dacă suntem uniţi. 
Un simplu gest, de a ridica o hartie de jos, pe care nu ai aruncat-o tu, care poate fi interpretat ca stupid şi fără sens, capătă o semnificaţie uriaşă dacă este multiplicat de cât mai mulţi. Soluţia nu stă în a aduna gunoaiele din urma celor iresponsabili sau răuvoitori, ci cel putin de a diminua acest fenomen, în primă fază şi pe cât posibil de a preveni ca acest fenomen să perpetueze şi să se agraveze. Aceast exemplu se poate aplica în orice situatie, nu e vorba numai de problema murdăririi mediului înconjurător, se poate aplica la orice situaţie, dar voi discuta acest subiect cu altă ocazie. Ca urmare a acelei stări de fapt, am promis că voi scrie o carte, fapt care nu s-a concretizat până în prezent. Am strâns o mulţme de idei spontane, dar nu am avut până în clipa de faţă acea stare de chatarsis - o stare de spirit specială - care să îmi permită concretizarea proiectului meu.

Nu am fructificat starea mea de revoltă de la acea dată, acea tulburarea a apelor liniştite ale conştiinţei. Apoi apele s-au liniştit, şi nimic nu a intervenit ca să îmi inducă starea de a scrie ceva coerent.

Se pare că era necesară tulburarea apelor de un eveniment neplăcut, care să mă deranjeze din amorţeala în care zăceam, aşa cum s-a întâmplat atunci, la Popeşti, pe data de 9 martie 2012, zi asupra căreia voi reveni.

Dar în seara aceasta, citind niste comentarii, în urma unui regretabil accident aviatic petrecut ieri, mi-a sarit mustarul si m-am revoltat împotriva atâtor erori petrecute în jurul nostru, dar şi de faptul că se umpluse paharul rădbării în ce priveşte comentariile stereotipe îndreptate la adresa Bisericii (în special ortodoxă) şi a credinţei în general. Citisem destul de multe până acum şi nu a fost suficient ca să determine vreo reacţie din partea mea. Acum însă a venit timpul. Ceea ce urmează este un impuls spontan, needitat şi fără prea mult rafinament artistic. Dar este un început. Daca va vrea Dumnezeu, voi reuşi să concretizez proiectul meu de a scrie o ceva(fie în forma electronică fie tipărită), care să exprime ceea ce simt în legătură cu lumea din care facem parte.

Textul care urmează este reacţia mea la unele afirmaţii copiate după un şablon de care deja mă săturasem, pe două pagini de internet - una de la Yahoo news intitulată "Biserica îl vrea pe Dumnezeu în noua Constituţie", iar cealaltă "Rasa umană în cea mai abjectă formă a sa", ale căror link-uri le-am pus la finalul acestei pagini. Este uimitor, desi nimic nu mă mai surprinde, cât de mulţi români îşi permit cu nonşalanţă să îşi dea cu părerea într-un mod grosolan sau lipsit de bună cuviinţă în legătură cu anumite subiecte sensibile.

Constat cu amărăciune de ceva vreme valul de ură pornită împotriva Bisericii! Şi ignoranţa o întrece. România ca ţară şi popor este construită pe temelia credinţei ortodoxe. Cel mai simplu este să te uiţi pe youtube şi să faci afirmaţii gen "prieten imaginar, moş Crăciun, evul mediu, pupă oase de morţi, se târăsc în mocirlă", etc
Vedeţi doar aspectele negative şi continuaţi să îi muşcaţi de posterior pe cei credincioşi. Şi pe mine mă deranjează profund faptul că există preoţi lacomi şi mândri şi avari şi plini de vicii, dar asta nu mă poate determina să generalizez că toţi sunt la fel sau că Biserica nu este bună pentru că acei preoţi sau ierarhi nu sunt. Dacă există doctori care cer şpagă,- deşi au salariu, fie el mic, au ales să facă asta şi ar trebui să respecte jurământul lui Hipocrat -, atunci eu ar trebui să neg orice instituţie spitalicească pentru că doctorii sunt şpăgari şi casapi, şi să trec cu vederea faptul că unii medici îşi pun viaţa în pericol încercând să o salveze pe a altora, precum cei care s-au prăbuşit cu avionul acela în munţii Apuseni!
Ar trebui dar să reneg şi instituţia învăţământului, pentru că şi împuţiţii de profesori (dintre care am făcut şi eu parte) cer şpagă şi bat copiii şi îi înjură şi vin beţi la şcoală, ar trebui sa generalizez şi aici şi să cer desfiinţarea şcolilor, chiar dacă există profesori care pe salarii mai mici decât ale medicilor se dedică cu trup şi suflet iluminării intelectuale şi morale ale elevilor şi mai mult chiar din banii lor investesc în viitorul tinerilor, în timp ce sunt scuipaţi şi bătuţi şi sunt bătaia de joc a elevilor, aceiaşi elevi pe care vor să îi ajute, pentru că au mâinile legate şi nu pot face nimic ca să îi disciplineze, pentru că elevii au drepturi şi profeosrii nu, pentru că puşcăriaşii trebuie întreţinuţi în condiţii umane în penitenciare, în timp ce copiii din unele zone vin cu drag la şcoli dărăpănate unde ninge pe ei.
Ar trebui poate sa desfiinţăm şi justiţia, şi poliţia şi alte instituţii. Să rămână numai O.N.G.-urile care apără drepturile celor ce vor distrugerea identităţii poporului român.
Să desfiinţăm cât mai repede bisericile popilor ălora împuţiţi care trăiesc ca căpuşile pe spinarea credulilor nu? Ce simplu e să dai din gură fără să fi citit vreo carte, cu facebook-ul in  nas non-stop.
Dacă voi consideraţi, chipurile pe bună dreptate că celelalte instituţii, fie ele putrede, îşi au rolul lor în societate, pe când Biserica este o invenţie ca să stăpânească proştii şi să le vândă iluzii, atunci vă înşelaţi. Eu nu am fost credincios din naştere şi nu m-a prostit nimeni. Am citit cărţi, destule legate şi de reâncarnare şi de OZN-uri şi toate porcăriile, şi la urmă adevărul a ieşit la iveală, ca uleiul la suprafaţa apei. Asa a bnevoit Dumnezeu, "prietenul meu imaginar" - cel care omoară copii nevinovaţi în accepţiunea unora - , să mă salveze pe mine din negura neştiinţei şi a ignoranţei şi să aleg cărţile părintelui Cleopa in locul celor legate de Yoga lui Bivolaru.
Cine sunteţi voi ca sa pretindeţi că puteţi cuprinde cu judecata omeneasca judecata divină?
Vă permiteţi să aruncaţi cu prea multă uşurinţă şi atât venin în Biserica Ortodoxă şi nu numai. Ba încă vă ascundeţi în dosu paravanului ştiinţei şi a progresului tehnologic.
Einstein, care a fost un geniu, nu a fost ateu şi a fost de mii de ori mai inteligent şi mai înţelept decât voi. Sunt destui oameni de ştiinţă care cred în Dumnezeu. Dacă sunt mai mulţi atei în ştiinţă asta nu demonstrează că Dumnezeu nu există. Asta nu se poate demonstra, după cum nu se poate demonstra nici că ar exista. Faptul ca există sau nu depinde de fiecare în ce direcţie are orientate antenele percepţiei sale. Cei atei au urmat calea lui Darwin, care i-a indus in rătăcire. Iar un lucru este cert, că Dumezeu nu este măsurabil, ca să poată fi demonstrat. Biserica şi Dumnezeu nu este împotriva ştiinţei, dar văd că aşa-zişii apărători ai ştiinţei sunt împotriva Bisericii şi a lui Dumnezeu. Faceţi afirmaţii cum că oamenii religioşi sunt nişte ignoranţi şi inculţi.
Dar ignoranţii sunteţi voi, care vă limitaţi la lucruri care pot fi măsurate, atinse, pipăite, sensibile. Pentru voi, cei care vă asemănaţi cu animalele, doar că sunteţi mai avansaţi, pentru că aţi evoluat dintr-o maimuţă norocoasă, tot Universul nu este decât rezultatul hazardului, al unui nesfârşit lanţ de accidente.
Omul, în percepţia voastră, se reduce la un maimuţoi căţărat pe un zgârie-nori, precum Godzilla, devenit el însuşi propriul Dumnezeu, dar nefiind (încă) în stare să creeze o bacterie, nici măcar moartă.
Dacă nu credeţi în nici un dumnezeu, aveţi dreptul, dar nu mai împroşcaţi cu noroi pe cei care au o percepţie diferită de a voastră, adică mai bine zis au ochii sufletului deschişi.
Să nu confundăm libertatea religiilor cu libertatea de a distruge omul si de a-l aduce la stadiul de animal raţional.
Libertatea este cea mai de temut armă pe care omul o poate folosi împotriva lui însuşi şi a semenilor şi a lumii înrtregi. Prin această libertate prost înţeleasă, care ia chipul democraţiei contemporane, se distruge lumea aceasta şi fiinţa umană pe toate planurile. Libertatea este ce ne diferenţiază de animale, penru că putem alege între viaţă şi moarte. Dacă voi alegeţi moartea, vă respect libertatea, dar când libertatea voastră pune în pericol libertatea mea şi a copiilor mei, atunci libertatea mea cere să mă apăr de cei care mă atacă. Libertatea mea îmi îngăduie să atac şi eu, dar nu o fac, pentru că libertatea mea este îngrădită de dragostea creştină, care nu îmi dă voie să atac, dar îmi permite să mă apăr. Unii nici să se apere nu vor. Ei şi-au abandonat libertatea şi au ales sa fie robii dragostei, care le
deshide poarta către libertatea spirituală, adevărata libertate, o libertate pe care nu o poate înlănţui nimeni, nici un stăpânitor şi puternic al lumii, care poate pune lanţuri la mâini şi la picioare nu poate pune lanţ inimii şi sufletului. Au încercat comuniştii la Piteşti şi nu au reuşit. Iar acei martiri sunt numiţi cu neruşinare legionari şi nazişti.
Păcat că există atâţia oameni inteligenţi, dar lipsiţi de înţelepciune pe lumea asta.
Am citit undeva răspunsul la întrebarea adresată de fariseii lumii moderne (Dacă Dumnezeu este atotputernic, poate El să creeze ceva atât de greu încât nici chiar El sa nu poată ridica?)
Răspunsul este: Da, poate, (doar nu o sa cadem in capcana fariseilor), iar acel ceva atât de greu est prostia celor ce pun aşa întrebări, aşa de enormă este încât nici chiar El nu poate să o clintească din loc. Dumnezeu se declară neputincios pentru ca să nu distrugă noua Sodomă, care a devenit lumea, de dragul celor puţini.


Johnatan Swift afirma ceva de genul "Omul este cea mai abjectă creatură care a colcăit vreodată pe faţa pământului", atunci şi tu, cel care scrii aici eşti o creatură la fel de abjectă.  Acelaşi om, creatură abjectă este şi cea mai sublimă creatură de pe faţa pământului. tot omul este cel care a creea minuni pe faţa pămîntului, opere de artă, capodopere muzicale, tot omuul este cel care a dat dovadă de jertfă în a ajuta un copil sa nu moară de foame
Omul este o creatură cu două feţe, nu în sensul popular, de făţărnicie, este o fiinţă duală, jumătate în pământ şi jumătate în cer.  Din păcate mai mulţi sunt sub pământ cu totul şi prea puţin se înalţă. Dar de aceea suntem liberi, sclavii propriei noastre libertăţi. Liberi sunt cei care au dobândit prin călcarea propriei voinţe spre rău să se lepede de pământ şi să trăiască în cer încă pe pământ fiind, acei oameni sunt cei pe care noi îi numim sfinţi. Ei sunt cei cărora le pupăm oasele, aşa cum zic unii. În timp ce oasele acelora vor puţi a hoit, oasele sfinţilor capătă proprietăţi neobişnuite, dovadă a lepădării de cele degradabile şi stricăcioase. Ei sun adevăraţii reprezentanţi ai rasei umane, urmaşi vrednici ai lui Adam, ei sunt de partea lui Abel, nu a lui Cain. Binele şi răul stau sălăşluite în noi şi numai de noi depinde cui dăm frâu liber.

Aşadar îmi permit să refuz a mă încadra în rasa voastră umană, a celor care denigrând Omul, se denigrează fără să îşi dea seama, pe ei înşişi şi cu toată intenţia pe Cel care a creat rasa umană.

Orice comentariu este binevenit, daca respectă regulile bunului simţ. Vă rog să mă corectaţi dacă am greşit. Nu pretind că aş fi deţinătorul adevărului absolut. "Nu eu grăiesc adevărul, ci adevărul grăieşte prin mine"  (pentru cei care m-au auzit rostind această propoziţie, ca o glumă luată în serios) -este afirmaţia care mă transformă brusc într-un prooroc aservit forţelor adevărului universal. Desigur că nu am nicidecum astfel de pretenţii, este doar un fel de glumă care vine să sublinieze faptul că nu mi-aş îngădui să las o minciună să fie exprimată public prin gura mea atunci când vine vorba de adevăruri universal acceptate (sau după caz,contestate)
Fie-mi dar iertată eventuala stângăcie stilistică a acestei prime tentative de a scrie impresiile personale.De asemenea nici nu mi-am îngăduit timpul cuvenit pentru a împodobi aceasta pagină şi de a o face mai estetică, dar ceea ce este esenţial este conţinuul, nu forma. Cu timpul voi face eforturi să îmi rafinez stilul, pentru a evita conţinutul redundant şi a fi cât mai la subiect.